10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Compania de Apă Olt a semnat contractul de servicii „Asistență Tehnică pentru Managementul Proiectului”

- Advertisement -

Societatea Compania de Apă Olt SA beneficiază de asistenţă financiară, acordată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) pentru perioada 2014 – 2020, pentru implementarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014 – 2020”, valoarea totală eligibilă a acestui proiect fiind de 1.147.116.622,49 lei, fără taxa pe valoare adăugată. Joi, primul din cele patru contracte de servicii din cadrul proiectului, respectiv „Asistență Tehnică pentru Managementul Proiectului”, a fost semnat de companie.

Potrivit reprezentanților CAO, contractul de servicii este denumit generic CS1. „Contractul de servicii CS1 a fost atribuit în urma unei licitaţii publice deschise, cu respectarea prevederilor legislaţiei româneşti în domeniu, consorţiului SC Ramboll South East Europe SRL și Obrien & Gere Engineers INC. Valoarea contractului este de 2.784.625,08 lei, fără TVA, din care, conform schemei de finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, 13% constituie co-finantare naţională și 2% constituie co-finanțare buget local. Durata de execuţie a contractului este de 39 luni”, a declarat Cătălin Ușurelu, directorul general al Companiei de Apă Olt.

Contractul CS1 constă în prestarea de servicii specifice pentru managementul proiectului, astfel: activitatea 1 – Suport în Managementul Proiectului; activitatea 2 – Suport în Managementul Financiar al Proiectului; activitatea 3 – Activități de Publicitate a proiectului; activitatea 4 – Actualizarea Master Planului județean; activitatea 5 – Sprijin in delegarea de gestiune; activitatea 6 – Activități specifice finalizării și închiderii proiectului.

Programul Operaţional Infrastructura Mare reprezintă documentul de programare a Fondurilor Structurale şi de Coeziune, care stabileşte strategia de alocare a fondurilor europene, în vederea dezvoltării sectorului de mediu în România, în perioada 2014 – 2020. POIM se bazează pe obiectivele şi priorităţile politicilor de mediu şi de dezvoltare a infrastructurii ale Uniunii Europene, reflectând atât obligaţiile internaţionale ale României, cât şi interesele specifice naţionale.

Obiectivul programului în judeţul Olt se armonizează cu obiectivul general al POIM – protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardelor de viaţă a locuitorilor, urmărindu-se conformarea cu prevederile acquis-ului de mediu, au mai transmis reprezentanții CAO.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți