3.1 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

O femeie din județul Vâlcea, persoana care a abandonat fetița de aproape două luni la Verguleasa

- Advertisement -

În urmă cu o săptămână, un tânăr din comuna Verguleasa avea să găsească la marginea unui drum din satul Căzănești o fetiță de aproximativ două luni. Inițial, nu s-a știut persoana care a abandonat-o, însă, în urma cercetărilor polițiștilor, cea care i-a dat viață a fost identificată.

Este vorba de o femeie de 31 de ani, din comuna vâlceană Gușoeni, spun polițiștii.

„În această după-amiază, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Verguleasa, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Investigații Criminale, a fost identificată persoana care, la data de 23 aprilie, și-ar fi abandonat bebelușul pe raza satului Căzănești, din județul Olt. Femeia, de 31 de ani, din județul Vâlcea, a fost audiată de polițiști”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Femeia s-a ales acum cu dosar penal și este cercetată în stare de liberatate, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.

Nu se cunoaște motivul pentru care vâlceanca și-a abandonat copila la marginea unui drum din Verguleasa, însă cel mai probabil este vorba de condițiile precare în care aceasta trăiește. Potrivit unor surse, mai are și alți copii pe care îi crește singură, soțul acesteia fiind plecat de lângă ea, și probabil nu mai avea posibilitatea de a o crește și pe micuța pe care a părăsit-o, lăsând lângă ea doar un rucsac cu lapte praf, biberon, scutece și Espumisan (un medicament folosit pentru tratarea colicilor n.r.). A fost găsită bine îmbrăcată, însă a avut nevoie de îngrijiri medicale fiind transportată cu ambulanța la Spitalul Slatina, unde a stat internată câteva zile. Ulterior, aceasta a ajuns în grija unui asistent maternal din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți