18.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Peste 1.200 de persoane, verificate dacă au respectat ordonanţele militare

- Advertisement -

Ordonanţele militare impuse pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus au continuat să fie încălcate de locuitorii judeţului Olt şi miercuri, în acest sens fiind efectuate peste 1.200 de verificări. În urma controalelor, peste 30 de olteni au fost amendaţi cu aproximativ 40.000 de lei, pentru că nu au stat în casă.  

Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, forţele de ordine au verificat joi peste 1.200 de persoane cu privire la modul în care acestea respectă măsura izolării, carantinării instituționalizate, respectiv măsura privind restricționarea circulației pe perioada stării de urgență. În urma acestor activităţi, s-au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale oltenilor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, în valoare totală de 37.000 de lei.

Totodată, s-au desfăşurat aproximativ 50 de verificări în domeniul combaterii criminalității economice la societăți comerciale și persoane fizice autorizate privind respectarea interdicțiilor instituite pe durata stării de urgență. În acest domeniu nu s-au aplicat amenzi.

În ultima zi, peste 400 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți