Angajații din instituțiile subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, care au grijă de copii și adulți, cu sau fără dizabilități, sunt retestați în această perioadă pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.
Campania de retestare a început de trei zile, anunță Prefectura Olt, și, potrivit directorului DGASPC Olt, Rădița Piroșca, la peste 200 de persoane le sunt prelevate din nou probe pentru depistarea COVID-19.
„Începând cu data de 7 mai 2020, Direcţia de Sănătate Publică Olt a demarat campania de retestare a personalului centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstince, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, din judeţul Olt, în conformitate cu Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul Coronavirus (COVID-19)”, se arată într-un comunicat remis de Prefectură.
În urma primei etape de testare, la nivelul a două centre rezidenţiale, cel de la Băbiciu și cel de la Cezieni, au fost depistaţi doi angajaţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, fiind demarată imediat o anchetă epidemiologică în cadrul căreia au fost prelevate probe atât personalului, cât şi beneficiarilor din cele două centre. Rezultatele testării COVID-19 au fost negative, cei doi salariați ai DGASPC Olt infectați cu noul Coronavirus, respectiv inspectorul de specialitate de la Băbiciu și infirmiera de la Cezieni, care au fost internați la Spitalul Județean de Urgență Slatina, fiind declarați vindecați și externați din unitatea medicală în care au primit tratament de specialitate, sâmbătă, 9 mai.