12.3 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

Societăți oltene, amendate de polițiști pentru nereguli în domeniul combaterii criminalității economice

- Advertisement -

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au continuat să acționeze pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite, în ultimele două zile efectuând controale la mai mulți agenți economici din județ, șapte dintre aceștia fiind amendați.

Oamenii legii au identificat, astfel, trei societăți comerciale, două din Orlea și una din Grojdibodu, care au încălcat prevederile Ordonanței de Urgență 28 din 1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, întrucât au comercializat produse fără a emite bon fiscal, iar acestea au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 30.000 de lei. 

Totodată, polițiștii de investigare a criminalității economice au dat patru contravenții de 15.000 de lei unor societăți comerciale din localitățile Izbiceni – două, Tia Mare – una și Slatina – una, care ofereau spre comercializare produse fără a avea documente legale de proveniență, încălcând prevederile Legii 12 din 1990, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.

În urma verificărilor, polițiștii au confiscat suma de 2.793 de lei, precum și 117 măști de protecție și 55 de perechi de mănuși.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți