20.7 C
Slatina
marți,16 aprilie,2024

Ultimele Articole

Tânărul care a murit în accident la Schitu, fiu de polițist

- Advertisement -

Tânărul de 22 de ani, din comuna Cilieni, care a murit duminică noaptea după ce mașina pe care o conducea, fără a avea permis auto, a lovit violent un cap de pod, apoi a ars în totalitate, era fiul unui polițist.

Ovidiu Costin era băiatul lui Constantin Negroiu, ajutorul șefului de post din Cilieni, autoturismul pe care îl conducea în noaptea producerii tragediei fiind înmatriculată chiar pe numele omului legii.

Tânărul de 22 de ani a ieșit la plimbare cu mașina tatălui și, probabil, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei. A părăsit drumul și a lovit violent capul de pod, iar ulterior autoturismul a luat foc. Sătenii care locuiau în zonă au auzit impactul și l-au scos din vehicul, înainte ca acesta să ardă în totalitate. În urma efectuării necropsiei, medicii legiști vor stabili dacă băiatul polițistului a murit pe loc sau din cauza arsurilor cu care a fost găsit pe corp.

„Din primele cercetări polițiștii rutieri au stabilit faptul că în noaptea de 10 spre 11 mai, în jurul orei 01:00, un tânăr de 22 de ani, din comuna Cilieni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 653, pe raza comunei Schitu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit un cap de pod. În urma impactului, conducătorul auto și-a pierdut viața. Polițiștii au stabilit faptul că acesta nu poseda permis de conducere. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, spun reprezentanții IPJ Olt.

După aflarea tristei vești, pe pagina sa de socializare prietenii au început să lase primele mesaje de condoleanțe. „«Nu se poate așa ceva. Așa băiat cuminte, respectuos, caracter… Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet bun! Păcat… mare păcat!», «Nu-mi vine să cred! Aveai toată viața înainte prietenul meu…!», «Dumnezeu să te odihnească în pace, prietenul meu!!!», «Dumnezeu să te odihnească fratele meu! Ai plecat mult prea de vreme dintre noi! Te pupă fratele tău și o să îmi lipsești mult! Dumnezeu să te ierte!», «Dumnezeu să te odihnească în pace, să ai un drum lin prea devreme. Gândurile și rugăciunile mele sunt pentru tine în aceste momente»”, sunt doar câteva dintre mesajele postate de apropiații acestuia.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți