23.1 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Olt: GCS a raportat o îmbolnăvire nouă cu virusul COVID-19

- Advertisement -

Autoritățile de la Centru au dat publicității joi, la ora 13:00, noile cifre oficiale despre cazurile de Coronavirus confirmate în întreaga țară. Din raportarea Grupului de Comunicare Strategică (GCS) reiese că în Olt s-a înregistrat o nouă îmbolnăvire cu virusul în ultimele 24 de ore. Așadar, bilanțul infecțiilor cu virusul COVID-19 a ajuns la 52 de cazuri în județ.

Este vorba despre o femeie de aproximativ 80 de ani, din comuna Grădinari, al cărei fiu este polițist în județ Vâlcea. În prezent, pacienta este internată la Spitalul Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea, inițial aceasta primind îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Drăgășani. Specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt au remis un comunicat de presă referitor la acest ultim caz confirmat cu virusul SARS-CoV-2.

„În data de 14 mai, a fost înregistrat încă un caz confirmat cu infecția COVID-19, depistat cu ocazia unei acțiuni de testare a populației din Spitalul Municipal Drăgășani. ​Pacienta se afla internată din data de 11 mai pentru patologie noncovid. În prezent, pacienta a fost transferată în Secția COVID-19 a Spitalului Județean Vâlcea, cu formă ușoară de boală și stare generală bună. (…)”, au transmis reprezentanții DSP.

Din totalul oltenilor pozitivați cu Coronavirus, 34 dintre ei au fost declarați vindecați și externați din unitățile medicale în care s-au aflat pentru terapie până joi după-amiaza, iar alți 16 erau în continuare internați în spital, pentru tratament de specialitate.

Oltul înregistrează, din păcate, și două decese ale unor persoane din județ confirmate cu infecția cu virusul SARS-CoV-2. Este vorba de o femeie de 54 de ani, din comuna Scărișoara, care a murit pe 3 mai la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Craiova, și un bărbat de 57 de ani, din comuna Șerbănești, care a decedat în urmă cu o săptămână la Spitalul Municipal Caracal. Ambii pacienți aveau și alte boli asociate.

Din cele 52 de cazuri confirmate cu Coronavirus, cele mai multe au legătură cu focarul de la fabrica de confecții textile Vas Co Tricot Caracal, care a izbucnit după ce o angajată de la o firmă din localitatea Motru, județul Gorj, unde activitatea a fost suspendată pentru apariția unor cazuri pozitive cu același virus, a venit aici în delegație. Sunt 19 bolnavi, 14 sunt angajați ai fabricii de tricotaje, iar cinci sunt contacți ai acestora. Primul caz de Coronavirus confirmat la fabrica de tricotaje a fost confirmat pe 23 aprilie, fiind vorba de contabila de 59 de ani, din Caracal.    

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți