15.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Cum pot circula oltenii în localitate și în afara ei. Se deschid parcurile, iar purtarea măștii este obligatorie

- Advertisement -

Prefectura Olt vine cu lămuriri pentru cetățenii care vor să iasă din localitate după ce, începând cu data de 15 mai, pe teritoriul România a fost instituită starea de alertă pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, reprezentanții instituției Guvernului din teritoriu anunță că parcurile au fost deschise pentru public.    

Așadar, de vineri este permisă circulația persoanelor în afara locuinței și în interiorul localităților, iar parcurile pentru public se deschid. Totodată, reprezentanții Prefecturii anunță că se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât nasul și gura să fie acoperite.

Însă, este interzisă deplasarea persoanelor în afara localității sau zonei metropolitane cu următoarele excepții: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință sau gospodărie și locul sau locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat; deplasarea pentru realizarea de activități agricole; deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli; deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi; deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament; deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult trei persoane; deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială; deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.

„Se permite circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de trei persoane care nu aparțin aceleiași familii. De asemenea, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise se instituie obligativitatea purtării măștii, astfel încât nasul și gura să fie acoperite”, se arată într-un comunicat de presă remis de Prefectura Olt.

Potrivit sursei citate, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, se instituie măsura carantinării/izolării la locuință împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru măsura mai sus menționată sau solicită acest lucru pentru a nu își expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autorități. Persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la domiciliu vor fi introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile și obligate să suporte contravaloarea cazării și hrănirii pe perioada carantinei instituționalizate. De asemenea, persoanele aflate în carantină instituționalizată la data de 15 mai, rămân în carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile.

„Este esențial să continuăm să fim responsabili și să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o mare colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Relaxarea nu înseamnă acum renunțarea la precauții, de aceea este necesar să purtăm în continuare măști pentru protecție, să păstrăm distanțarea socială, să evităm spațiile aglomerate și să respectăm toate avertizările și măsurile emise de autorități. Toate dispozițiile emise în această perioadă conduc către reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus și sunt cele mai eficiente modalități de a ține sub control răspândirea epidemiei”, se mai arată în comunicat.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți