Activitatea pe platforma industrială Slatina a continuat şi în perioada stării de urgenţă la mai multe companii, cum sunt producătorul de aluminiu ALRO sau cel de ţevi TMK-Artrom, însă au fost şi fabrici care au suspendat lucrul, cum sunt Pirelli, care a început reluarea activităţii în această săptămână, progresiv, cât şi Bekaert, care se va redeschide de luni la capacitate normală.
Toate marile companii de pe platforma industrială Slatina, care au sute sau chiar mii de angajaţi, au luat măsuri de protejare a sănătăţii salariaţilor încă din luna aprilie, impunând purtarea măştii şi a mănuşilor la locul de muncă, păstrarea distanţei, dotând spaţiile cu soluţii dezinfectante şi cu dispozitive de măsurare a temperaturii şi până în prezent nu au fost raportate infectări cu noul coronavirus în rândul personalului din fabrici.
La Pirelli Slatina, unde lucrează circa 4.000 de persoane, potrivit unor surse din cadrul companiei, activitatea, suspendată la finalul lunii martie, a început treptat, în această săptămână, iar producţia va fi reluată progresiv, prioritară fiind siguranţa personalului.
O altă fabrică de pe platforma industrială Slatina, Bekaert, cu circa 950 de angajaţi, care şi-a suspendat activitatea tot la finalul lunii martie şi a reluat lucrul în aprilie, pentru o săptămână, îşi va relua activitatea luni, la capacitate normală, cel puţin până la începutul lunii iunie, potrivit şefului sectorului de sănătate şi securitate în muncă din cadrul unităţii, Gabriel Spaloghe.
„Vom relua activitatea la capacitate normală începând de luni, 18 mai. Am luat măsuri pentru sănătatea angajaţilor, poartă permanent mască la serviciu, mănuşi, au la dispoziţie dezinfectant pentru mâini, chiar le-am distribuit şi pentru a avea la ei pe durata transportului de acasă la serviciu. De asemenea li se măsoară temperatura, se păstrează distanţa de doi metri”, a spus Spaloghe.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea (AJOFM) Olt, Elena Iordache, în judeţ, în luna martie, angajatorii au solicitat şomaj tehnic pentru circa 8.400 de salariaţi, pentru luna aprilie, până în prezent, a fost solicitat şomaj tehnic de către 1.271 de agenţi economici, pentru 12.968 de angajaţi. Cei mai mulţi agenţi economici solicitanţi de şomaj tehnic pentru personal sunt din domeniul restaurante, hoteluri, saloane de înfrumuseţare, cosmetică, coafură, frizerii.
Sursa: agerpres.ro