22.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Zeci de șoferi amendați în urma unei acțiuni în trafic. Polițiștii i-au verificat dacă sunt băuți

- Advertisement -

Polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei din cadrul Biroului Rutier Slatina, au organizat joi o acțiune de amploare pentru reducerea victimizării din accidentele rutiere, produse pe fondul conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive. Timp de șase ore, oamenii legii au amendat zeci de conducători auto, cinci dintre ei alegându-se cu dosare penale după ce s-au urcat băuți la volan. De asemenea, 20 de șoferi au rămas pietoni pentru următoarea perioadă, permisele auto fiindu-le reținute pentru diverse abateri în trafic.

Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că polițiștii rutieri, cu sprijinul echipajelor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, au fost prezenți pe străzile din municipiul Slatina, precum și în comunele limitrofe municipiului pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în intervalul orar 17:00 – 01:00

„Acțiunea a vizat, în special, depistarea celor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă normele legislației rutiere. S-a urmărit și creșterea vizibilității poliției rutiere, prin prezenţa activă a ofițerilor și agenților de poliție pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat”, a spus reprezenatntul IPJ.

În urma acțiunii, s-au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 31.060 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență 195 din 2002.

Polițiștii au constatat șapte infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, fiind întocmite cinci dosare penale pentru depistarea conducătorilor auto conducând sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Totodată, au fost reținute 20 de permise de conducere, dintre care 17 pentru conducerea autovehiculelor având o concentrație în aerul expirat mai mică de 0,40 miligrame pe litru, unul pentru depășirea vitezei pe un anumit sector de drum cu peste 50 de kilometri pe oră, unul pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire și unul pentru neacordarea de prioritate unui autovehicul. Polițiștii rutieri au retras și șase certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți