Începând de luni, 11 elevi de la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din localitatea prahoveană Boldești, își vor desfășura stagiul de practică în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt.
Viitorii
pompieri vor face pregătire alături de pompierii olteni, pentru următoarele
șase luni, anunță Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU.
„Tinerii salvatori vor fi repartizați la subunitățile de
intervenție, în funcție de localitățile de domiciliu, urmând să fie instituiți
de militarii cu experiență și mii de misiuni în sprijinul populației”, a
declarat reprezentantul ISU Olt.
Colegii cu experiență le-au urat elevilor pompieri bun venit în inspectorat și speră ca perioada de practică să fie una benefică pentru momentul în care se vor alătura echipajelor de intervenție.