5.2 C
Slatina
marți,19 martie,2024

Ultimele Articole

Familiile Alexandrei și Luizei, fetele ucise de Dincă, prezente la Tribunalul Olt. Instanța decide dacă începe procesul

- Advertisement -

Durere fără margini miercuri la Tribunalul Olt, unde are loc primul termen de judecată în procesul în care Gheorghe Dincă, din Caracal, este acuzat de comiterea a opt fapte, după ce le-a răpit și ucis, în vara anului trecut, pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, iar complicele său Ștefan Risipițeanu este cercetat pentru o singură faptă penală.

Magistratul instanței de judecată analizează cererile și excepțiile depuse de părți în cameră preliminară, iar la Slatina au fost aduși cu duba din Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, unde sunt încarcerați, ambii inculpați. La Tribunal au venit și familiile celor două fete omorâte de Dincă, dar și avocații acestora. Au fost părinții Alexandrei și avocatul Aurel Moldovan, dar și bunicii, mama și mătușa Luizei și cei doi avocați Carmen Obîrșanu și Tonel Pop. De asemenea, în zonă s-au strâns și oameni, dar și persoane care au fost alături de familiile fetelor la protestele desfășurate până acum în municipiul Caracal, dar și în Capitală.

Bunicii Luizei au fost cei mai revoltați de ceea ce se întâmplă în dosarul „Caracal”, iar atunci când inculpații au ajuns la instanță ar fi vrut să-l vadă față în față pe Dincă pentru a se înfrunta de el. Aceștia au avut de adresat cuvinte și la adresa jandarmilor care nu i-au lăsat pe jurnaliști să-i filmeze pe cei doi când au fost coborâți din dubă. „Voi aveţi copii acasă? Cum vă simţiţi? Noi suferim de un an şi ceva. (…) Să fiţi şi voi două minute în sufletele noastre! Unde-aţi fost când trebuia să vă faceţi datoria, unde-aţi fost?”, a declarat Stelian Iordache, bunicul Luizei, care chiar a încercat să oprească autospeciala în care era cel acuzat că i-a omorât nepoata. „Nu mai există niciun Dumnezeu pe pământul ăsta. Dacă exista, fata mea era acum aici, Dumnezeu o apăra. Praful să se-aleagă de ei!”, a spus și bunica tinerei.

Caracaleanul Gheorghe Dincă şi complicele său, Ştefan Risipiţeanu, au fost trimişi în judecată pe 15 ianuarie, dată la care rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT a ajuns la Tribunalul Olt.

Pe numele lui Dincă sunt opt capete de acuzare: trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte și profanarea de cadavre sau morminte – două fapte, în timp ce Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de viol asupra Luizei Melencu, tânăra de 18 ani, din comuna doljeană Dioşti, care a dispărut la jumătatea lunii aprilie 2019 în Caracal, după ce a fost luată la ocazie de Dincă. Potrivit DIICOT, în dosarul „Caracal” s-au dispus disjungeri, dispunându-se și continuarea cercetărilor „in rem” sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori.

Pe lângă Luiza, o altă fată avea să dispară la sfârşitul lunii iulie a anului trecut, după ce a fost luată la ocazie de caracalean. Este vorba de Alexandra Măceşanu, fata de 15 ani, din comuna olteană Dobrosloveni. Luiza şi Alexandra sunt cele două tinere care au fost răpite şi ucise de Dincă, așa cum a recunoscut anchetatorilor, iar ambele au fost supuse la chinuri groaznice de acesta.

Gheorghe Dincă avea să fie arestat la câteva zile după dispariţia Alexandrei, iar complicele său, Ștefan Risipițeanu, a fost arestat la începutul lunii decembrie 2019. Acesta şi Dincă au violat-o pe Luiza Melencu.

În funcție de hotărârea luată miercuri de judecătorul cauzei se va stabili dacă procesul se va judeca pe fond sau dacă procurorii DIICOT București vor fi obligați să refacă cercetarea penală.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți