10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii olteni au găsit un tânăr din Cezieni, care a fugit din autoizolare

- Advertisement -

Un tânăr de 31 de ani, din comuna Cezieni, care la sfârșitul săptămânii trecute s-a întors din Germania, a ignorat total măsura izolării la domiciliu instituită. A fugit din autoizolare, iar vineri a fost căutat de polițiști care l-au găsit pe o bancă din municipiul Caracal, în timp ce servea mâncarea pe care tocmai și-o cumpărase. Oamenii legii au fost nevoiți să-l plaseze forțat în carantină instituțională, iar acesta va suporta acum tot ce este legat de cheltuiala privind cazarea într-un centru din județ și masa.

Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, bărbatul a fost amendat și cu 1.000 de lei.    

„În cursul zilei de astăzi (vineri, 22 mai n.r.), în municipiul Caracal, a fost depistat un bărbat, căruia i se instituise măsura izolării la domiciliu. Pentru nerespectarea măsurii de izolare acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei și a fost plasat în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile”, se arată în comunicat.

De o săptămână am ieșit din starea de urgență, care a durat două luni, iar acum suntem în starea de alertă pentru o lună. De aceea, în prezent, persoanele care vin din străinătate în județul Olt, intră direct în izolare la domiciliu, fiind monitorizați medical pentru următoarele două săptămâni, odată cu intrarea în starea de alertă renunțându-se la carantina instituționalizată. Însă, oltenii care nu se pot autoizola pot solicita să se carantineze pe cheltuiala statului și astfel îi pot proteja pe cei dragi din familie.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți