8.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

252 de persoane au contestat la Judecătoria Slatina amenzile din perioada stării de urgenţă

- Advertisement -

Judecătoria Slatina a înregistrat până în prezent 252 de plângeri pentru anularea amenzilor aplicate în perioada stării de urgenţă, potrivit preşedintelui instanţei, judecătorul Dan Lixandru.

Acesta a declarat luni, pentru AGERPRES, că având în vedere procedurile, aceste plângeri vor fi soluţionate probabil în toamnă, după vacanţa judecătorească.

„Ele se repartizează în momentul în care se primesc. Problema este că procedura civilă prevede o lună, o lună şi jumătate, perioadă în care trebuie comunicate şi se aşteaptă o întâmpinare din partea organului care le-a aplicat amenda. Termenele se stabilesc după ce trece această perioadă cam de o lună de zile, asta dacă cererea în sine este făcută cum trebuie, pentru că se mai scurg şi acolo 10 zile şi i se spune petentului ce nu a îndeplinit, taxe de timbru sau ce poate fi acolo incomplet. Termenul va fi cel mai probabil (…) în toamnă”, a spus Dan Lixandru.

În judeţul Olt au fost aplicate peste 1.000 de amenzi în perioada stării de urgenţă, pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, în majoritatea cazurilor fiind vorba de amenzi pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie. Timp de mai multe săptămâni de la instituirea stării de urgenţă, instituţiile subordonate MAI au aplicat zilnic câteva zeci de amenzi, însă au fost şi zile în care au fost aplicate peste 100 de amenzi pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare.

Sursa: agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți