Prefectura Olt anunță că proba practică în vederea obținerii permisului de conducere, organizată de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt, aflat în subordinea instituției Guvernului din teritoriu, se reia începând cu data de 2 iunie. Candidaților care susțin această probă a examenului auto le va fi luată temperatura, iar autovehiculele în care proba va fi dată sunt dezinfectate.
„Toţi candidaţii care au fost înregistraţi în aplicaţia informatică şi care nu au putut susţine această probă din cauza instituirii stării de urgenţă, au fost reprogramaţi din oficiu, pe baza datelor puse la dispoziţie de către DRPCIV Bucureşti, respectându-se cronologia programărilor anterioare, excepţie făcând candidaţii ale căror cursuri de şcolarizare au expirat în această perioadă şi care au fost programaţi cu prioritate”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.
Potrivit sursei citate, programările efectuate pentru fiecare candidat (în total aproape 1.200 de candidați programați pentru luna iunie și aproape 60 care vor da proba practică într-o singură zi n.r.) au fost listate şi predate reprezentanţilor şcolilor de pregătire a candidaţilor din judeţul Olt care au obligaţia de a anunţa candidaţii cu privire la data şi ora programării susținerii probei practice.
Programările au fost efectuate pe două intervale orare, aferente a două serii de candidaţi pentru fiecare examinator şi anume cu începere de la ora 09:00 şi de la ora 12:00, iar luna viitoare locul de întâlnire cu examinatorii este strada Drăgăneşti, din municipiul Slatina.
„La locul de întâlnire nu se acceptă decât prezenţa reprezentanţilor şcolilor (instructorii auto) şi a candidaţilor programaţi (fără însoţitori). În autovehiculul de examen vor avea acces doar examinatorul, candidatul şi martorul, care vor purta obligatoriu echipament de protecţie (măşti de protecţie), în lipsa acestora examenul va putea fi refuzat”, se mai arată în comunicat.
Şcolile de conducători auto trebuie să asigure igienizarea autovehiculelor de examen, iar pentru ocupanţi se va pune la dispoziţie un flacon substanţă dezinfectantă. Totodată, vor pune la dispoziţie echipament non-contact pentru măsurarea temperaturii corporale, putând fi refuzată examinarea candidatului care are o temperatură corporală mai mare de 37,3 de grade Celsius.
Candidaţii la examen sunt rugaţi să ia legătura cu reprezentanţii şcolilor de pregătire a candidaţilor în vederea obţinerii permisului de conducere pentru informaţii detaliate. Candidaţii care au urmat cursurile şcolilor de pregătire în vederea obținerii permisului de conducere în alte judeţe și candidaţii care au fost programaţi pentru redobândirea permisului de conducere se pot adresa direct la sediul instituției pentru a obţine informaţiile necesare sau la numărul de telefon 0249.410.090, în timpul programului de lucru cu publicul”, mai spun reprezentanții Prefecturii Olt.
Reluarea probei teoretice pentru obținerea permisului auto se va face, cel mai probabil, după data de 15 iunie sau 22 iunie, în funcție de numărul de candidați examinați și capacitatea de preluare a Serviciului Permise Auto Olt.