3.1 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

DGA – 15 ani de la înființare

- Advertisement -

Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sărbătoreşte, pe 30 mai, 15 ani de la înfiinţarea sa ca structură de poliţie judiciară specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului. În acest context, reprezentanţii Serviciului Județean Anticorupție al DGA Olt au distribuit vineri cetăţenilor și funcționarilor publici de la mai multe instituții din județ flyere cu mesaje de promovare a imaginii şi activităţii instituției, având drept scop conştientizarea cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie.

Prin acțiunile lor, ofițerii anticorupție promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul, ca standard pentru personalul din instituțiile MAI din teritoriu.

„Fiindcă toate acestea nu ar fi posibile fără sprijinul partenerilor noştri, dorim să mulţumim tuturor instituţiilor de aplicare a legii, societăţii civile şi cetăţenilor. De asemenea, mulţumim structurilor MAI care au contribuit şi susţinut demersurile instituţionale în lupta împotriva corupţiei, precum şi personalului care a demonstrat integritate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi care a înţeles că numai printr-o atitudine corectă se poate construi o imagine demnă de rolul şi importanţa ministerului”, se arată într-un comunicat remis de Serviciul Anticorupție Olt.

Ca principal canal de comunicare cu publicul, call-center anticorupţie 0800.806.806 pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, putând fi apelată din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României. Iar la nivelul județului Olt, DGA este reprezentată de SJA Olt, cu sediul in Slatina, strada Primaverii, nr. 15, telefon 0249.431.002, e-mail olt.dga@mai.gov.ro.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți