18.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Diplome de mici eroii pentru copiii aflați în grija DGASPC Olt

- Advertisement -

1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, va fi sărbătorită anul acesta într-un mod aparte, în contextul pandemiei de Coronavirus. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt anunță că, față de anii trecuți, nu se vor mai organiza spectacole de anvergură și în fiecare instituție din subordinea direcției, în care sunt asistați social copii, au loc mici spectacole, iar aceștia vor fi răsplătiți totuși cu cadouri și diplome de mici eroi.  

„Copiii ne luminează permanent sufletul, ne dau speranțe și noi bucurii în viață, fiind un adevărat  exemplu pentru noi adulții. La ei supărările durează puțin, egoismul nici nu exista, iar bunătatea e la rang de mare putere. (…) Din păcate, dată fiind situația actuală, nu vom mai putea organiza spectacole împreună, dar copiii noștri, creativi, unici și plini de viață, vor organiza în fiecare locație propriul lor spectacol, vor cânta, vor dansa, într-un cuvânt se vor distra”, a declarat Rădița Piroșca, directorul Direcției de Protecție a Copilului Olt.

Sursa citată a spus că din partea reprezentanților instituției copiii vor primi cadouri, dar și diplome de merit „Diploma micilor eroi”, pentru că „în această perioadă au fost adevărați eroi, eroii noștri”.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți