10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Razie cu mascații pe șoselele din Olt. Aproape 200 amenzi au fost aplicate

- Advertisement -

Polițiștii au participat luni seara la o razie fulger pe șoselele din județul Olt, în urma acesteia fiind date aproape 200 de amenzi, care au depășit valoarea de 70.000 de lei. Totodată, trei conducători auto au rămas pietoni pentru următoarea perioadă, permisul auto fiindu-le reținu, iar altor doi le-a fost retras certificatul de înmatriculare.

Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că aproximativ 150 de polițiști rutieri, de ordine publică și de investigații criminale, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, au acționat în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice.

„Acţiunea a vizat diminuarea riscului rutier, dar și descurajarea faptelor de natură contravențională sau penală, care ar afecta siguranța cetățenilor. Timp de trei ore, efective sporite din cadrul Poliției s-au mobilizat și au acţionat pe principalele artere din județul Olt, pentru responsabilizarea participanților la trafic și impunerea unui climat de disciplină rutieră. Totodată, polițiștii au fost prezenți în mediul urban și rural, fiind pregătiți să intervină cu promptitudine în sprijinul cetățenilor”, a spus reprezentantul IPJ.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 185 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 71.000 de lei.

Oamenii legii au reținut trei permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, dintre care două pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar unul pentru nerespectarea prevederilor privind acordarea de prioritate. Totodată, s-au retras și două certificate de înmatriculare, întrucât vehiculele prezentau defecțiuni tehnice.

„Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere, recomandăm conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză redusă şi atenţie sporită, să respecte indicaţiile semafoarelor şi ale poliţiştilor rutieri şi să semnalizeze din timp intenţia de schimbare a benzii de rulare. Totodată, le recomandăm acestora să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!”, a adăugat Alexandra Dicu.

Polițiștii acționează permanent pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite de orice gen.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți