2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Tribunalul Olt a decis ca judecata în Dosarul „Caracal” să înceapă

- Advertisement -

Rechizitoriul procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este legal în Dosarul „Caracal”, au decis miercuri magistrații Tribunalului Olt. Tot instanța olteană a stabilit și ca procesul în care sunt judecați cei doi inculpați, Gheorghe Dincă, acuzat că le-a omorât pe Alexandra și Luiza, tinerele care au dispărut anul trecut din Caracal, și Ștefan Risipițeanu, cercetat pentru că a violat-o pe Luiza, poate să înceapă. Însă, decizia judecătorilor nu este definitivă și poate fi contestată.

Judecătorul Gabriel Arabelea, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt, a spus că cererile formulate de familiile celor două fete, chiar și solicitarea lui Dincă, de a se întoarce dosarul pe masa procurorilor DIICOT pentru a fi refăcut rechizitoriul, s-au respins. La fel și excepțiile. „Au fost respinse cererile și excepțiile ridicate. A fost constatată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul de către parchet. Termen de contestare trei zile de la comunicare. După rămânerea definitivă se va stabili termen”, a declarat magistratul.

Caracaleanul Gheorghe Dincă şi complicele său, Risipiţeanu, au fost trimişi în judecată pe 15 ianuarie, dată la care rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT a ajuns la Tribunalul Olt.

Pe numele lui Dincă sunt opt capete de acuzare: trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte și profanarea de cadavre sau morminte – două fapte, în timp ce Ștefan Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de viol asupra Luizei Melencu, tânăra de 18 ani, din comuna doljeană Dioşti, care a dispărut la jumătatea lunii aprilie 2019 în Caracal, după ce a fost luată la ocazie de Gheorghe Dincă. Potrivit DIICOT, în Dosarul „Caracal” s-au dispus disjungeri, luându-se decizia de continuare a cercetărilor „in rem” și sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori.

Pe lângă Luiza, o altă fată avea să dispară la sfârşitul lunii iulie a anului trecut, după ce a fost luată la ocazie de caracalean. Este vorba de Alexandra Măceşanu, fata de 15 ani, din comuna olteană Dobrosloveni. Luiza şi Alexandra sunt cele două tinere care au fost răpite şi ucise de Dincă, așa cum a recunoscut în fața anchetatorilor, iar ambele au fost supuse la chinuri groaznice de acesta.

Gheorghe Dincă avea să fie arestat la câteva zile după dispariţia Alexandrei, iar complicele său, Risipițeanu, a fost arestat la începutul lunii decembrie 2019. Acesta şi Dincă au violat-o pe Luiza.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți