Nereguli peste nereguli au fost constatate la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, în urma verificărilor efectuate de comisia mixtă alcătuită din autoritățile locale după izbucnirea focarului de Coronavirus la instituția medicală. Iar pentru prosta gestionare a activității de prevenire şi limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2 la nivelul serviciului în perioada stării de urgență și stării de alertă, Ambulanța a fost sancționată cu avertismente. Totodată, raportul de control a ajuns și la Ministerul Sănătății, care, cel mai probabil, va da și alte contravenții.
În urma apariției focarului de Coronavirus la nivelul Serviciului Județean de Ambulanță Olt, în cadrul căruia au fost declarați pozitivi 21 de angajați și șase contacți, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt din data de 22 mai s-a hotărât constituirea unei Comisii mixte de control în scopul verificării modului de desfășurare a activității acestei unități pe perioada stării de urgență și stării de alertă, cât şi pentru a se identifica şi implementa măsuri eficiente pentru prevenirea răspândirii infecţiei COVID-19 la nivelul serviciului, anunță Prefectura Olt. Trei zile mai târziu se constituia comisia mixtă de verificare/control compusă din reprezentanți ai Prefecturii, Directiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
Verificările la Serviciul de Ambulanță Olt aveau să fie efectuate în perioada 26 – 28 mai, în urma acestora fiind constatate mai multe nereguli. Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, la instituția sanitară nu a fost desemnat un medic din personalul propriu responsabil pentru activitătile specifice de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale, iar triajul epidemiologic al personalului s-a efectuat prin termometrizare din data de 18 mai, când unitatea a achiziționat șase termometre non-contact. Până la acel moment se efectua o anamneză succintă a stării de sănătate a fiecărui salariat, de către persoanele specializate din unitate, însă fără consemnarea rezultatelor într-un registru, transmit autoritățile.
„În jurnalele de bord nu erau consemnate întotdeauna substanțele dezinfectante și concentrațiile acestora, utilizate la dezinfecția cabinei medicale și a cabinei ambulanțierului. Nu s-au înregistrat expuneri accidentale ale personalului la produse biologice. Ulterior datei de 18 mai, s-au creat circuite pentru intrarea și iesirea personalului din ture. Din analiza condițiilor locului de muncă au fost identificate locuri posibile de infectare: vestiar, spații de odihnă, locul comun de servit masa. Spațiile de odihnă ale personalului erau supraaglomerate, cu paturi raportate la suprafață și cubaj, iar în sala de așteptare a personalului din imediata vecinătate a dispeceratului medical era amplasată o canapea, acoperită cu husă din material textil, greu lavabilă și de dezinfectat”, se arată în comunicat.
Cu ocazia verificării prin sondaj a fișelor individuale de securitate și sănătate în muncă, s-a constatat că nu au fost semnate la rubricile „verificat”. Produsele de curățenie și substanțele dezinfectante existau în cantități suficiente, atât cele date în uz, cât și cele în stoc la magazie. Ssubstanțele biocide erau însoțite de avize sanitare de punere pe piață, fișe tehnice de securitate și declarații de conformitate. La data verificării, tunelurile de dezinfecție erau amplasate la intrarea și ieșirea de pe circuite. Existau montate dispensere cu substanțe dezinfectante pe baza de alcool pentru dezinfecția mâinilor la intrarea în unitate și pe holurile de acces.
„Prin referat al directorului medical din data de 1 aprilie s-au numit pe fiecare tură ambulanțieri, responsabili cu decontaminarea echipajelor și a ambulanțelor, care au fost în contact cu pacienții izolați la domiciliu, carantinați, suspecți sau confirmați cu infecția cu virusul SARS-CoV-2. Începand cu data de 31 martie s-au efectuat operațiuni de dezinfecție a spațiilor, conform proceselor verbale de recepție, în toate substațiile SJA Olt, cu firmă specializată cu ritmicitate săptămânală. Dotarea cu echipament de protecție a echipajelor era corespunzătoare pe ambulanțele verificate (la momentul controlului, în Substația Slatina erau disponibile șapte ambulanțe din care: șase tip B1, B2 și o ambulanță tip C2)”, se mai arată în comunicat.
Pentru asigurarea unor condiţii de sănătate şi securitate în muncă corespunzătoare în vederea prevenirii şi limitării răspândirii Coronavirusului la nivelul Ambulanței Olt au fost stabilite mai multe măsuri: efectuarea triajului epidemiologic, zilnic, la intrarea personalului în ture la care se va anexa chestionarul pentru triaj COVID-19, pentru responsabilizarea personalului; crearea grupurilor restrânse de muncă, prin redistribuirea temporară (pe timpul stării de alertă) a unor echipaje de intervenție în alte locații; reanalizarea nivelului de risc pentru circuitele stabilite la nivelul fiecărui imobil; individualizarea măsurii purtării măștii, pe toată durata prezenței la locul de muncă a angajatului, cu respectarea condițiilor și regulilor de utilizare corectă a măștilor; asigurarea distanțării sociale în spațiile de odihnă ale personalului, prin scoaterea a câte unui pat din fiecare spațiu; amenajarea spațiului de așteptare al personalului prin dotarea acestuia cu scaune cu suprafețe lavabile și indepărtarea canapelei cu suprafața din material textil, greu lavabil; respectarea circuitelor funcționale de către personal; supravegherea de către conducerea unității a respectarii măsurilor de protecție și a regulilor de distanțare socială ale salariaților; reinstruirea personalului operativ, cu privire la utilizarea tehnicii medicale și de transmitere date operative, din dotare; desemnarea unui medic din personalul propriu care a absolvit un curs de perfecționare în domeniul supravegherii, prevenirii și limitarii infecțiilor asociate asistenței medicale; elaborarea procedurilor de lucru pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei; în vederea efectuării unei instruiri suficiente și adecvate se vor semna fișele individuale de securitate și sănătate în muncă de personalul care efectuează verificarea instruirii.
Pentru neconformităţile constatate, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt a fost sancţionat contravenţional cu: avertisment, potrivit prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii 3577 din 2020 şi Legii 55 din 2020, și avertisment, potrivit prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă 319 din 2006.
Concluzia verificărilor efectuate este că organizarea activității de prevenire şi limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2 la nivelul Serviciului Județean de Ambulanță Olt, în perioada stării de urgență și stării de alertă, a fost gestionată necorespunzător, fapt pentru care raportul de control a fost transmis Ministerului Sănătăţii.
Potrivit Prefecturii Olt, de la data înregistrării focarului – 18 mai și până în prezent 21 de salariaţi ai SJA Olt şi șase contacţi ai acestora au fost confirmaţi pozitiv la testarea pentru depistarea virusului COVID-19. Totodată, au fost identificați 117 contacți de familie și contacți direcți pentru care s-a dispus măsura izolării la domiciliu și au fost recoltate, în total, 287 de probe.