5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Sute de stații de încărcare contrafăcute, confiscate de polițiști la Slatina. Un constănțean le transporta ilegal

- Advertisement -

Polițiștii de investigare a criminalității economice, împreună cu cei rutieri au indisponibilizat miercuri peste 300 de stații de încărcare acumulatori, în valoare de peste 200.000 de lei, despre care există suspiciunea că ar fi contrafăcute. Acestea erau transportate ilegal, într-un autoturism, de un constănțean, care a fost oprit în trafic, la Slatina.

Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că infracțiunea a fost constatată în urma unei acțiuni a polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier, pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite din domeniul transportului de marfă.

„Polițiștii au depistat un bărbat de 41 de ani, din municipiul Constanta, care transporta cu un autoturism 336 de stații de încărcat acumulatori, fără a prezenta documente de proveniență a acestora. În urma primelor verificări au existat suspiciuni cu privire la autenticitatea mărcii acestor stații de încărcare, motiv pentru care polițiștii au indisponibilizat întreaga cantitate, în vederea continuării cercetărilor”, a spus reprezentantul Poliției.

Sursa citată mai arată că valoarea celor peste 300 de stații de încărcat acumulatori este de aproape 212.000 de lei, oamenii legii urmând a stabili și prejudiciul creat titularilor mărcii respective. „Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de Legea 84 din 1998 privind mărcile și indicațiile geografice, întrucât persoana ar fi pus în circulație un produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, creând un prejudiciu titularului mărcii înregistrate”, a conchis Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți