14.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Doi elevi din judeţ susţin separat Evaluarea Naţională, din cauza unor probleme medicale

- Advertisement -

Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin anul acesta Evaluarea Naţională într-un mod aparte, ţinând cont de criza sanitară cauzată de virusul COVID-19. Şi în judeţul Olt, de săptămâna trecută elevii care încheie ciclul gimnazial au făcut pregătire după ce au trecut printr-un triaj epidemiologic, au stat în bănci purtând măşti de protecţie şi doar câte zece în clasă, respectând distanţarea socială. Doar două ore au fost la şcoală pentru a se pregăti de examenul final pe care îl vor susţine săptămâna viitoare. Dintre cei peste 3.300 de absolvenţi înscrişi, doi vor da evaluarea naţională în condiţii speciale, dar nu din cauza pandemiei de Coronavirus.

În total, potrivit Mirelei Paraschis, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, sunt 3.312 elevi din judeţ care au absolvit clasa a VIII-a şi care săptămâna viitoare sunt în febra examenelor. Doi vor susţine Evaluarea Naţională în condiţii speciale. „Avem un număr de 3.312 absolvenţi de clasa a VIII-a înscrişi, iar două cazuri sunt speciale, urmând să susţină examenul în condiţii speciale. Este vorba de un elev de la Şcoala Gimnazială «Vlaicu Vodă» Slatina şi un elev de la Şcoala Nr. 2 Caracal, care dau Evaluarea Naţională separat. Vor fi singuri în câte o clasă din şcoală, având unele probleme de sănătate, dar nu au legătură cu pandemia de Coronavirus”, a spus reprezentantul ISJ Olt.

Aşadar, elevii absolvenţi ai ciclului gimnazial sunt aşteptaţi să susţină luni, 15 iunie, proba scrisă de limba şi literatura română, iar miercuri, 17 iunie, proba scrisă de matematică. Pe 22 iunie sunt afișate rezultatele înaintea contestațiilor, până la ora 14:00, pe 22 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00, şi 23 iunie, între orele 08:00 – 12:00, se depun contestaţiile, pentru ca în perioada 23 – 26 iunie acestea să fie soluţionate. Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor va fi pe data de 27 iunie. Pentru cei care săptămâna viitoare nu pot participa la examene, din cauza unor probleme medicale, se va mai desfăşura o sesiune specială, începând cu data de 29 iunie.

În aceste ultime două săptămâni, la pregătire au fost şi absolvenţii de clasa a XII-a, care în curând susţin examenul naţional de Bacalaureat. Aceştia au stat la şcoală câte trei ore, urmând aceleaşi condiţii speciale, şi vor fi în febra probelor scrise ale examenului de la sfârşitul ciclului liceal începând cu data de 22 iunie.

Cătălin FIRCOIU  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți