2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Ghişeele pentru eliberarea cazierelor judiciare se redeschid

- Advertisement -

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt anunţă, printr-un comunicat de presă, că activitatea de eliberare a certificatelor de cazier judiciar și a certificatelor de integritate comportamentală va fi reluată la ghișeele de cazier din judeţ.

Potrivit sursei citate, programul de funcţionare este: la sediul IPJ Olt, din municipiul Slatina, strada Horia, nr. 5 – luni, marţi, miercuri, joi, în intervalul orar 08:30 – 12:00 şi 13:30 – 15:00, vineri între orele 09:00 – 12:00 şi 13:00 – 14:00; la sediul Poliției municipiului Caracal – de luni până vineri între orele 09:00 – 12:00; la sediile polițiilor orașelor  Balș, Corabia, Drăgănești Olt, Piatra Olt, Potcoava, Scornicești –  de luni până vineri primire cereri în intervalul orar 09:00 – 10:00 şi eliberare certificate între orele 15:00 – 16:00.

Adeverințe de integritate comportamentală

Pentru cererile depuse la sediul IPJ Olt adeverința se eliberează în 3 zile, dacă cererea se depune la locul de naștere sau domiciliu/reşedinţă/flotant, după caz, iar persoana fizică nu este cunoscută cu menţiuni în evidenţe și cel mult 30 zile, dacă cererea se depune la locul de domiciliu, iar persoana fizică este cunoscută cu menţiuni în evidenţe.

Pentru cererile depuse la celelalte sedii din județ – adeverința se eliberează în 15 zile, dacă cererea se depune la locul de naștere sau domiciliu/reşedinţă/flotant, după caz, iar persoana fizică nu este cunoscută cu menţiuni în evidenţe și cel mult 30 zile, dacă cererea se depune la locul de domiciliu, iar persoana fizică este cunoscută cu menţiuni în evidenţe.

„În vederea prevenirii și controlului răspândirii infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2, reamintim obligativitatea purtării măștii în spațiile închise”, se arată în comunicatul IPJ Olt. 

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți