Echipa de scafandri a ISU Olt a participat sâmbătă, la solicitarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la o misiune de căutare a unui minor posibil într-un lac format pe locul unei foste balastiere din localitatea dâmbovițeană Poiana de Jos.
Echipa formată din Marius Mitrache, comandant de echipaj și scafandru autonom, și Sandu Barcan, Marius Costea și Gabriel Pică, subofițeri operativi și scafandri autonomi, s-a deplasat în Poiana de Jos cu o autospecială pentru transport scafandri și echipamente la locul intervenției, venind astfel în sprijinul colegilor de la ISU Dâmbovița.
În zonă acționau deja mai multe echipaje de căutare-salvare, 15 pompieri, o autospecială de intervenție și ambulanța SMURD de la Garda Potlogi și două echipaje cu două bărci pneumatice de la Detașamentul de Pompieri Târgoviște.
„Scafandrii au găsit minorul, în vârstă de 14 ani, în scurt timp, acesta fiind adus la mal și predat echipajelor medicale”, a spus Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. Deși a fost resuscitat, cadrele medicale nu l-au mai putut salva pe băiat. „Minorul a fost resuscitat, conform protocolului, fără rezultat favorabil, fiind declarat decedat”, a adăugat reprezentantul ISU.
Cătălin FIRCOIU