10.2 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Costinel Alecsandrescu, fostul director al Ansamblului „Doina Oltului” Slatina, a încetat din viață

- Advertisement -

Costinel Alecsandrescu, fostul director al Ansamblului Profesionist „Doina Oltului” Slatina, din subordinea Consiliului Județean Olt, a murit sâmbătă dimineața în comuna sa natală Tufeni.

Avea doar 46 de ani și, din spusele apropiaților, nu se știa suferind de vreo boală. Căsătorit și tatăl unei fete, lui Costinel Alecsandrescu i s-a făcut rău în această dimineață, un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Olt fiind solicitat la fața locului pentru a-i acorda primul ajutor. Pe surse, soția l-ar fi urcat în mașina personală pentru a se întâlni în drum cu ambulanța, însă în scurt timp acesta a murit în echipajul medical. Se pare că ar fi suferit un infarct sau un accident vascular invaziv, însă cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma efectuării necropsiei de către medicul legist.

Cei care l-au cunoscut au postat mai multe mesaje de condoleanțe pe paginile lor de socializare, unul dintre ele fiind transmis și de Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, unde acesta încă își desfășura activitatea ca și solist vocal la Ansamblul ” Doina Oltului” Slatina.
„Costinel Alecsandrescu, fostul director al Ansamblului Folcloric Profesionist <>, actual solist vocal în cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, Secția Ansamblul Folcloric <>, a încetat din viață la vârstă de 46 de ani. Colegii CJCA Olt adresează familiei sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții centrului.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți