10.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Pronunţare amânată în cauza în care familia Luizei Melencu a contestat vânzarea maşinilor lui Dincă

- Advertisement -

Pronunţarea în cauza în care familia Luizei Melencu a contestat la Tribunalul Olt vânzarea a două autovehicule aparţinând lui Gheorghe Dincă a fost amânată pentru miercuri, 24 iunie, a anunţat purtătorul de cuvânt al instanţei, judecătorul Gabriel Arabelea.

Contestaţia a fost înregistrată la Tribunalul Olt pe 17 iunie şi a avut termen marţi, când au fost prezenţi la instanţă atât inculpatul Gheorghe Dincă, cât şi mama Luizei Melencu.

Unul dintre cele două autoturisme ale lui Dincă scoase la vânzare pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) ar fi chiar maşina folosită pentru răpirea adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.

Mama Luizei Melencu a declarat presei că maşina cu care ar fi fost răpită adolescenta – un autoturism Renault Megane gri – este un mijloc de probă în care mai pot fi găsite alte dovezi şi că vânzarea acesteia ar urmări „muşamalizarea cazului”.

Potrivit anunţurilor de licitaţie postate pe site-ul ANABI şi fotografiilor ataşate, cele două autovehicule – un autoturism evaluat la 1.033 lei şi o furgonetă evaluată la 5.017 lei – sunt nefuncţionale, având interiorul demontat şi deteriorat, iar locul de predare a lor este oraşul Drăgăneşti-Olt.

Autoturismul este un Renault Megane din 2006, de culoare gri, având un rulaj de 252.481 de kilometri, iar licitaţia se desfăşoară în perioada 22 – 24 iulie.

O furgonetă albă Fiat Ducato, cu rulaj de peste 250.000 de kilometri, care ar fi aparţinut tot lui Gheorghe Dincă, este de asemenea scoasă la vânzare, iar licitaţia ar urma să se desfăşoare în perioada 7-9 iulie.

Maşinile au fost ridicate anul trecut din curtea locuinţei lui Gheorghe Dincă din Caracal.

Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din „cazul Caracal”, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).

Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete – Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu – în locuinţa sa din Caracal.

Cauza va fi judecată pe fond la Tribunalul Olt, cererea de strămutare formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu fiind respinsă definitiv de Curtea de Apel Craiova.

Dincă şi Risipiţeanu se află în Penitenciarul Craiova.

Sursa: agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți