6.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Concurs de fotografie în online, pentru a marca Ziua internaţională împotriva consumului şi traficului de droguri

- Advertisement -

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Olt sărbătoreşte şi anul acesta Ziua internaţională împotriva consumului şi traficului ilicit de droguri, în 2020 implicându-se în desfăşurarea unui concurs de fotografie tematică organizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), care are loc în cadrul campaniei campaniei naționale media de prevenire a consumului de substanțe psihoactive „Fii liber!”. Pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19 şi pentru respectarea distanţării sociale, concursul se va derula în mediul online, pe rețelele de socializare Facebook și Instagram.

Fotografiile vor conține imagini de promovare a alternativelor de viață sănătoasă, sport, natură, activități alături de prieteni și familie, etc. Imaginile vor transmite mesaje pozitive și vor fi realizate special pentru acest eveniment, având ca element de individualizare, în conținutul lor, ca text scris, mesajul „Fii liber”.

Concursul de fotografie în online se va desfăşura pe parcursul unei luni, fiind aşteptaţi participanţi nu doar din judeţul Olt, ci din întreaga ţară, anunţă CPECA. „Concursul se va desfășura la nivel național, exclusiv pe pagina de Facebook a ANA, cu promovare și pe pagina oficială de Instagram, începând de astăzi, 26 iunie, până la data de 27 iulie, ora 10:00, iar jurizarea va avea loc în perioada 28 – 31 iulie 2020”, se arată în comunicatul remis de instituţie.

În data de 3 august, lista câștigătorilor va fi postată pe site-ul Agenţiei Naţional Antidrog  – www.ana.gov.ro și pe paginile de Facebook și Instagram, urmând ca în perioada imediat următoare să se organizeze evenimentul de premiere. Vor fi premiate cele mai reprezentative trei fotografii, respectiv: premiul I – bicicletă, premiul II – trotinetă și premiul III – căști wireless, fiind acordate, totodată, și materiale promoționale ale campaniei.

„La finalul concursului se va realiza un colaj cu lucrările reprezentative, care va fi promovat pe paginile de Facebook ale Agenției Naționale Antidrog, respectiv ale Centrelor de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog judeţene, după obținerea acordului de utilizare a fotografiilor”, se mai precizează în comunicat.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți