4.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Patru mașini implicate într-o tamponare la Slatina

- Advertisement -

Intersecția străzii Aleea Rozelor cu strada Primăverii, din municipiul Slatina, a fost locul în care, luni după-amiază, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate patru autoturisme.

În urma tamponării, care potrivit polițiștilor rutieri s-a produs pe fondul neacordării priorității de trecere, nu au rezultat victime și doar pagube materiale.

Toți cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Vinovat de producerea coliziunii dintre autovehicule este un tânăr de 19 ani, din Slatina, iar acesta a fost amendat și a rămas fără permisul de conducere pentru două luni.

„Conducătorul auto, în vârstă de 19 ani, din municipiul Slatina, care a încălcat legislația privind circulația pe drumurile publice, prin neacordarea priorității de trecere, a fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară polițiștii i-au reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți