14.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Peste 30 de pacienţi infectaţi cu Coronavirus, internaţi la Spitalul Municipal Caracal

- Advertisement -

Spitalul Municipal Caracal este unitatea medicală din judeţul Olt desemnată suport COVID-19, în care sunt trataţi pacienţii diagnosticaţi cu virusul chinezesc. În prezent, sunt peste 30 de persoane infectate cu Coronavirus care primesc tratament de specialitate aici, trei dintre aceştia fiind aduşi, marţi seara, din judeţul Argeş.

Transferul s-a făcut cu un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne care a aterizat pe Stadionul „Parc” din municipiul Caracal, unul dintre cei trei pacienţi, care au fost preluaţi de echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Olt şi duşi la unitatea medicală, având o stare de sănătate mai gravă.

Potrivit unor surse medicale, sunt în total 33 de persoane diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 şi internate la Spitalul Municipal Caracal, iar cei mai mulţi primesc îngrijiri medicale pe Secţiile Cardiologie şi Medicală. Și pe Secția Anestezie și Terapie Intensivă sunt internați pacienți, unul dintre cei trei argeşeni aduşi marţi seara, a cărui stare de sănătate este mai precară, aflându-se aici.

Toţi cei care primesc tratament de specialitate la Spitalul Municipal Caracal, pentru COVID-19, suferă şi de alte probleme de sănătate.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți