19.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Poliţişti de ordine publică şi investigaţii criminale din Olt, misiuni pe litoral

- Advertisement -

S-au relaxat măsurile după ce România a intrat în stare de alertă, având în vedere contextul actual al pandemiei de Coronavirus, iar în ultimele săptămâni, mai ales în weekend-uri, numărul turiştilor din staţiunile de pe litoralul Mării Negre este de ordinul zecilor de mii. De aceea, Ministerul Afacerilor Interne a luat recent decizia ca aici să fie detaşaţi sute de poliţişti, dar şi alţi oameni ai legii din ţară, care să intervină în orice situaţie care ar putea apărea pe litoral. Printre oamenii legii detaşaţi să-i sprijine în misiuni pe colegii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa sunt şi poliţişti de ordine publică şi investigaţii criminale din Olt.

Pe parcursul a două luni, şapte poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt vor acţiona în staţiunile litoralului, spune Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

„Din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în perioada 30 iunie – 3 august 2020, trei polițiști de ordine publică sunt detașați pe litoralul românesc pentru a desfășura misiuni specifice. În perioada 4 august – 7 septembrie, alți trei polițiști de ordine publică și unul de la investigații criminale vor fi în misiune pe litoral pentru a asigura ordinea și liniștea publică, dar și pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile și interdicțiile impuse, în vederea limitării răspândirii virusului COVID-19”, a declarat reprezentantul IPJ.

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, declara în urmă cu o săptămână care vor fi concret misiunile la care vor participa poliţiştii detaşaţi din ţară pe litoralul Mării Negre.

„Avem pe serie peste 200 de poliţişti care au venit pe litoral din alte judeţe, poliţişti şi alte forţe care vin aici să susţină, pe lângă cei din Constanţa. Această serie va sta până la începutul lunii august şi următoarea serie va sta până în weekend-ul din 6 septembrie. (…) Am detaşat poliţişti din ţară, care vor fi prezenţi în staţiuni, le vor explica oamenilor că nu e bine să încalce regulile de protecţie sanitară, agenţilor economici, operatorilor economici care organizează plaje, terase, că este păcat să stricăm ceea ce am construit, am muncit cu toţii, timp de patru, cinci luni. (…) Vor fi controlate mai multe unităţi, şi de mai multe ori. (…) Sper să nu se ajungă în situaţia în care să se închidă plaje, să fie asemenea măsuri care până la urmă fac rău turistului care vine să se bucure de mare sau de soare. Cred că oamenii vor înţelege. (…) Cred că din acest moment operatorii economici vor fi mai riguroşi, mai atenţi, astfel încât să creeze acel spaţiu de siguranţă, pentru că e păcat ca un turist care vine aici sănătos să plece acasă bolnav”, declara ministrul de Interne în timpul vizitei pe care a făcut-o la Constanţa.

Poliţiştii detaşaţi din ţară, inclusiv cei de la IPJ Olt, vor acţiona, împreună cu poliţiştii constănţeni, în zonele de interes de pe litoral, precum staţiunile Mamaia, Eforie Nord, Costinești sau Vama Veche, însă nici celelalte zone şi staţiuni de la malul mării nu vor rămâne neverificate de oamenii legii.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți