Pentru a preveni și limita infecțiile cu COVID-19, sute de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali, împreună cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat și sâmbătă verificări în zonele aglomerate din județ și pe mijloacele de transport în comun. Autoritățile au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă pe timpul pandemiei de Coronavirus la aproape 150 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, însă din nou au fost constatate nereguli. Zeci de olteni au primit amenzi pentru nepurtarea măștii de protecție și, totodată, au fost date sancțiuni unor agenți economici din Slatina, Caracal și Corabia pentru organizarea de activități fără respectarea restricțiilor și interdicțiilor.
Peste 260 de efective, sub autoritatea prefectului de Olt Florin Homorean, au participat la acțiunile desfășurate sâmbătă, aproximativ 400 de persoane fiind legimitate în vederea verificării cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 de lei, au fost aplicate oltenilor pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Autoritățile au mai dat alte nouă amenzi, în cuantum de 4.500 de lei, pentru organizarea de activități în spațiul public, privat sau închis pentru care au fost instituite restricții și interdicții. O altă contravenție, în valoare de 5.000 de lei, a fost aplicată la Legea 12 din 1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite. Totodată, oamenii legii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului circulației rutiere, valoarea acestora fiind de 10.730 de lei.
Acțiunile cu efective mărite, în sistem integrat, continuă și în zilele următoare.
Cătălin FIRCOIU