Inspectorii de muncă au constatat nereguli la firmele din Olt cu activitate pe timpul pandemiei de Coronavirus

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă  Olt au desfășurat, în ultimele două săptămâni, acțiuni de verificare și control cu scopul identificării angajatorilor care nu respectă prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În urma acestora, nu puține au fost societățile comerciale găsite în neregulă, iar inspectorii de muncă au aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale, din care cinci au fost amenzi.

Bogdan Țucă, purtătorul de cuvânt al Inspecției Muncii Olt, a declarant că acțiunile de verificare și control s-au desfășurat la diverse ore din zi sau din noapte, precum și în zilele de sâmbătă și duminică, fiind realizate individual de inspectorii de muncă sau împreună cu polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Olt. „Au fost vizate domenii de activitate precum comerț cu amănuntul a produselor alimentare și nealimentare în magazine specializate sau în piețe agroalimentare, terase, cluburi, piscine”, a spus reprezentantul ITM.

Cele 62 de controale efectuate în ultimele două săptămâni au scos la iveală 86 de deficiențe, fiind dispuse măsuri de remediere pentru fiecare dintre acestea, și au fost aplicate 83 sancțiuni contravenționale, din care cinci amenzi cu o valoare totală de 5.000 de lei.

Deficiențele constatate cel mai frecvent de inspectorii de muncă și celelalte autorități au fost: neasigurarea triajului epidemiologic și a dezinfectanților pentru mâini; nepurtarea în spații inchise, de către lucrători, a măștilor de protecție; neevaluarea riscurilor de îmbolnăvire a lucrătorilor cu virusul SARS-CoV-2.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare, scopul acestora fiind acela de a preveni și combate efectele pandemiei de Coronavirus.

Cătălin FIRCOIU

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<