10.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Agresorul din Rotunda, arestat preventiv de ziua lui

- Advertisement -

Deși luni ar fi trebuit să petreacă de ziua sa onomastică, chemându-l Ilie, un bărbat de 40 de ani, din comuna Rotunda, a fost arestat preventiv și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Olt, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului Olt, însă nu este definitivă, putând fi contestată.

Ilie Dorobanțu, cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat în anul 2003 pentru omor, a lovit cu cuțitul în zona gâtului un consătean de 54 de ani.

Conflictul dintre cei doi a avut loc în fața unui magazin din localitate, iar scandalul, potrivit procurorilor olteni, a pornit din cauza victimei.

„În fapt, s-a reţinut că la data de 19 iulie, în jurul orei 20.00, în timp ce se aflau în faţa magazinului din comuna Rotunda, pe fondul unui conflict spontan, iniţiat de persoana vătămată (un bărbat în vârstă de 54 de ani din aceeaşi localitate), inculpatul i-a aplicat acesteia o lovitură cu cuţinut în zona gâtului, provocându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 16 – 18 zile de îngrijiri medicale şi care nu i-au pus în primejdie viaţa. Pentru încadrarea juridică în infracţiunea de tentativă la omor calificat, s-a avut în vedere zona vitală vizată de inculpat, respectiv zona gâtului în apropierea venei jugulare şi obiectul vulnerant folosit, respectiv un cuţit”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt printr-un comunicat de presă.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți