7.6 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

S-a înnoit parcul auto al IPJ Olt. Cinci autospeciale repartizate la polițiile Slatina și Caracal

- Advertisement -

Cinci autovehicule Dacia Logan 0.9 Tce, inscripționate cu noile însemne ale Poliției Române, au fost repartizate marți Inspectoratului de Poliție Județean Olt, acestea făcând parte din loturile destinate înnoirii parcului auto al instituției.

Autospecialele noi vor ajunge la sediile unor poliții din mediul urban. Dintre cele cinci autovehicule, cele mai multe, respectiv trei la număr, au fost repartizate Poliției municipiului Slatina, celelalte două fiind pentru Poliția municipiului Caracal.  

Noile mașini de poliție au dotări de ultimă generație, spune Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt. „Noile autovehicule sunt prevăzute cu zonă de protecție pentru polițiștii aflați pe scaunele din față, persoanele transportate în zona din spate fiind izolate printr-un separator metalic, acestea fiind supravegheate video cu ajutorul unei tablete amplasată pe bord”, a declarat reprezentantul IPJ.

În perioada următoare, noi loturi de autovehicule vor intra în dotarea polițiștilor olteni, astfel încât vor fi scoase din uz cele vechi sau uzate. Un prim lot ar urma să fie primit chiar la sfârșitul acestei săptămâni. Este vorba tot de cinci autospeciale, iar acestea, potrivit unor surse din IPJ Olt, ar urma să fie repartizate în parcurile auto ale unor posturi de poliție din mediul rural.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți