2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un nou deces din cauza COVID-19 în Olt. Alte 21 de infecții cu virusul chinezesc, raportate în ultima zi

- Advertisement -

Crește numărul deceselor în rândul oltenilor care s-au infectat cu SARS-CoV-2 și, totodată, al celor care au contractat virusul chinezesc în ultimele 24 de ore. O persoană care avea și alte comorbidități a murit din cauza COVID-19, în timp ce alte 21 au fost diagnosticați cu boala în ultima zi, bilanțul total, de la începutul pandemiei, ajungând la 732 de cazuri.

Persoana care a decedat este un bărbat de 67 de ani, din comuna olteană Cârlogani. Acesta a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina și internat în data de 11 iulie, fiind testat pozitiv la virusul SARS-CoV-2 în data de 15 iulie. La Spitalul Municipal Caracal, unitatea medicală suport COVID-19 în care sunt tratați pacienții depistați cu această boală, era transferat tot pe 11 iulie, iar de-a lungul ultimelor săptămâni acesta a avut mai multe rezultate pozitive la testul pentru depistarea COVID-19. Din păcate, la 20 de zile de la internare, respectiv vineri dimineața, 31 iulie, a murit pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a spitalului caracalean.

Ca și boli asociate, olteanul mai suferea de hipertensiune arterială gradul III, diabet zaharat – dependent de insulină, accident vascular cerebral sechelar, insuficiență respiratorie acută și bronhopneumonie.

În ultima zi, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, s-au înregistrat și alte 21 de infecții noi cu virusul SARS-CoV-2, bilanțul total al acestora în Olt, de la începutul pandemiei, fiind de 732.

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică anunță că toate aceste 21 de cazuri noi COVID-19 s-au înregistrat ca urmare a transmiterii comunitare a virusului chinezesc. Totodată, distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, în județ sunt alte 20 de persoane ce au fost reconfirmate pozitiv la noul Coronavirus.

234 de olteni internați în spital, alți 316 vindecați

Din totalul de 732 de persoane din Olt confirmate cu noul Coronavirus, 234 sunt în continuare internate în spital, șapte fiind pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă ale spitalelor din Slatina și Caracal. 405 olteni au fost deja externați, 316 fiind vindecați și 89 la cerere. Totodată, sunt și 85 de persoane pozitive la COVID-19 care au refuzat internarea și sunt în izolare la domiciliu. Cu decesul de vineri dimineață de la Spitalul Municipal Caracal, avem și 21 de olteni confirmate cu boala care au decedat, de la începutul pandemiei, toți aceștia având și alte probleme de sănătate. Iar în privința numărului total al persoanelor care s-au testat pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 acesta a ajuns la 6.194.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți