10.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Controale în județ pentru limitarea răspândirii Coronavirusului. Zeci de amenzi date pentru neregulile constatate

- Advertisement -

Autoritățile oltene au continuat în ultimele zile acțiunile de verificare a respectrii măsurilor de protecție sanitară, pentru a preveni și limita răspândirea COVID-19 în zonele aglomerate din județ. Doar în ultima zi, sute de oameni ai legii au desfășurat astfel de misiuni, în urma acestora fiind legitimate aproape 400 de persoane și alte peste 200 de agenți economici și mijloace de transport în comun verificate. Neregulile nu au întârziat să apară, iar în total au fost aplicate aproximativ 70 de amenzi în cuantum de peste 9.000 de lei.

Potrivit Alexandrei Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, sub autoritatea Instituției Prefectului, au avut loc controale cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse in vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2.

La activitățile de duminică au participat 230 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Olt. Astfel, au fost efectuate nouă acțiuni punctuale, fiind verificate 165 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate (PFA-uri). Totodată, autoritățile au legitimat 400 de persoane și au verificat și 47 de mijloace de transport în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 69 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, valoarea acestora fiind de 9.200 de lei.

„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului Coronavirus”, a spus reprezentantul IPJ.

Acțiuni asemănătoare vor mai fi desfășurate de autorități și în perioada următoare, în vederea conștientizării populației privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială. 0800.800.165 este numărul de telefon TelVerde la care oltenii pot sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul pandemiei de COVID-19.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți