CFR Călători anunță că în următoarea perioadă Compania CFR SA realizează lucrări la infrastructura feroviară, motiv pentru care pe secțiunea Slatina – Piatra Olt vor interveni modificări în circulația trenurilor pe o perioadă de o lună și jumătate. Astfel, peste zece trenuri vor circula altfel începând din 10 august și până pe 25 septembrie, iar între stațiile de cale ferată Slatina – Piatra Olt se va face transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
În rândurile de mai jos redăm noul program al trenurilor care circulă pe relația Slatina – Piatra Olt:
Din noaptea de 9 spre 10 august și până în noaptea de 6 spre 7 septembrie 2020, trenul IR 1923 Mangalia – Pitești – Slatina – Piatra Olt – Sibiu își modifică circulația astfel: se anulează pe ruta Piteşti – Sibiu şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Mangalia – Piteşti. În perioada 10 august – 7 septembrie va circula ca tren IR 12923, ramură a trenului IR 1992, pe ruta Craiova (plecare 04:02) – Piatra Olt (sosire 09:29/plecare ora 09:30) – Râmnicu Vâlcea (sosire 06:30/plecare 06:48) – Sibiu (sosire 09:59). În perioada 10 august – 7 septembrie se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Piata Olt (de la tren IR 12923) la staţia Slatina și de la staţia Slatina (plecare 03:40) la staţia Piatra Olt (pentru tren IR 12923).
În perioada 10 spre 11 august – 5 spre 6 septembrie, trenul IR 1924 Sibiu – Piatra Olt – Slatina – Pitești – Mangalia își modifică circulația astfel: se anulează pe ruta Sibiu – Piteşti şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Piteşti – Mangalia. În perioada 10 spre 11 august – 5 spre 6 septembrie va circula ca tren IR 12924 – ramură pentru trenul IR 1992, pe ruta Sibiu (plecare 20:11) – Râmnicu Vâlcea (sosire 22:39/plecare 22:41) – Piatra Olt (sosire 00:06/plecare 00:08) – Craiova (sosire 00:50). În perioada 10 august – 5 septembrie se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Slatina (plecare aproximativ ora 22:50) la staţia Piatra Olt (pentru tren IR 12924). În perioada 10 spre 11 august – 5 spre 6 septembrie 2020 se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Piata Olt (de la tren IR 12924/-1) la staţia Slatina.
În perioada 11 august – 25 septembrie, trenul IR 1890 Craiova – Piatra Olt – Slatina – Pitești – Titu – Bucureşti Nord își modifică circulația astfel: se anulează pe ruta Craiova – Slatina şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Slatina – Bucureşti Nord. În perioada 11 august – 25 septembrie va circula ca tren IR 12890 pe ruta Craiova (plecare ora 03:40) – Piatra Olt (sosire ora 04:23). În perioada 11 august – 25 septembrie se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Piata Olt (de la tren IR 12890) la staţia Slatina (pentru tren IR 1890).
În perioada 10 august – 25 septembrie, trenul IR 1892 Craiova – Piatra Olt – Slatina – Pitești – Titu – Bucureşti Nord își modifică circulația astfel: se anulează pe ruta Craiova – Bucureşti Nord. În perioada 10 august – 25 septembrie va circula ca tren IR 12892 – ramură a trenului IR 1786 pe ruta Slatina (plecare 09:18) – Piteşti (sosire 10:45). În perioada 15 august – 20 septembrie circulă doar în zilele de sâmbătă şi duminică ca tren IR 12884 pe ruta Titu (plecare ora 11:03) – Bucureşti Nord (sosire ora 11:47). În perioada 10 august – 25 septembrie se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Piatra Olt (de la tren IR 1725) la staţia Slatina (pentru tren IR 12892).
În perioada 10 august – 25 septembrie, fără zilele de sâmbătă, trenul IR 1894 Craiova – Piatra Olt – Slatina – Pitești – Titu – Bucureşti Nord, își modifică circulația astfel: se anulează pe ruta Craiova – Slatina şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Slatina – Bucureşti Nord. În perioada 10 august – 25 septembrie, fără zilele de sâmbătă, va circula ca tren IR 12894 pe ruta Craiova (plecare 11:50) – Piatra Olt (sosire 12:31). În perioada 10 august – 25 septembrie, fără zilele de sâmbătă, se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Piata Olt (de la tren IR 12894) la staţia Slatina (pentru tren IR 1894).
În perioada 10 august – 25 septembrie, trenul IR 1896 Craiova – Piatra Olt – Slatina – Pitești – Titu – Bucureşti Nord își modifică circulația astfel: se anulează pe ruta Craiova – Slatina şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Slatina – Bucureşti Nord. În perioada 10 august – 25 septembrie, fără zilele de sâmbătă, se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Piatra Olt (de la tren IR 1721) la staţia Slatina (pentru tren IR 1896).
În perioada 10 august – 25 septembrie, trenul IR 1891 Bucureşti Nord – Titu – Pitești – Slatina – Piatra Olt – Craiova își modifică circulația astfel: se anulează pe ruta Slatina – Craiova şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Bucureşti Nord – Slatina. În perioada 10 august – 25 septembrie, fără zilele de sâmbătă, se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Slatina (de la tren IR 1891) la staţia Piatra Olt (pentru tren IR 1720).
În perioada 10 august – 25 septembrie, trenul IR 1893 București Nord – Titu – Pitești – Slatina – Piatra Olt – Craiova – Craiova își modifică circulația astfel: se anulează pe ruta Slatina – Craiova şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Bucureşti Nord – Slatina. În perioada 10 august – 25 septembrie va circula ca tren IR 12893 pe ruta Piatra Olt (plecare 18:05) – Craiova (sosire 19:05). În perioada 10 august – 25 septembrie se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Slatina (de la tren IR 1893) la staţia Piatra Olt (pentru tren IR 12893).
În perioada 10 august – 25 septembrie, fără zilele de sâmbătă şi duminică, trenul IR 1895 București Nord – Titu – Pitești – Slatina – Piatra Olt – Craiova, își modifică circulația astfel: se anulează pe ruta Slatina – Craiova şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Bucureşti Nord – Slatina. În perioada 10 august – 25 septembrie, fără zilele de sâmbătă și duminică, se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Slatina (de la tren IR 1895) la staţia Piatra Olt (pentru tren IR 1724).
În perioada 10 august – 24 septembrie, trenul IR 1897 București Nord – Titu – Pitești – Slatina – Piatra Olt – Craiova, își modifică circulația astfel: se anulează pe ruta Slatina – Craiova şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Bucureşti Nord – Slatina. în perioada 10 august – 24 septembrie, fără zilele de sâmbătă şi duminică, se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Slatina (de la tren IR 1897) la staţia Piatra Olt (la tren R 2070).
În perioada 10 august – 25 septembrie, intervin modificări și în circulația trenurilor Regio din zona afectată de lucrări, acestea fiind anunțate la nivel local, în stațiile de cale ferată.
„Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate de modificări și doresc să renunțe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie. Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm călătorii să se informeze despre circulaţia trenurilor la personalul nostru din staţii sau 0219521 – INFO CFR (trafic intern). Numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/. În aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries sau pe http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire. Pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor. Pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern”, transmit reprezentanții CFR Călători.
Cătălin FIRCOIU