4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Bărbatul din Slatina, ucis de doi frați și un verișor de-al lor

- Advertisement -

Cercetările cu privire la moartea bărbatului de 42 de ani, din municipiul Slatina, au fost continuate în ultimele ore de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, iar în cursul nopții de miercuri spre joi au fost făcute trei rețineri în acest caz. Autorii sunt trei tineri, unul fiind minor.

Fapta a fost comisă chiar pe drumul public ce trece prin cartierul Sărăcești al Slatinei, victima fiind găsită duminică în stare de inconștiență de localnici. Bărbatul de 42 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde în cursul zilei de marți a decedat.

Inițial, nu se cunoștea cine a săvârșit crima, însă probele anchetatorilor a dus la prinderea acestora. Este vorba despre doi frați, unul de 22 de ani și celălalt de 17 ani, ambii din municipiul Slatina, și un verișor al acestora, în vârstă de 21 de ani, din comuna Crâmpoia, care veniseră în vizită la ei.

„Încă se lucrează la acest caz, dar vă pot spune că am reținut trei tineri. Doi sunt frați, din Slatina, și un verișor al lor, din Crâmpoia, venit în vizită. Motivul săvârșirii faptei este alcoolul consumat în exces și discuțiile contradictorii pe care le-au avut, dar și conflictele mai vechi care ar fi existat între aceștia. Victima, un bărbat de 42 de ani, din Slatina, a fost agresat pe drumul public, la Sărăcești. L-au lovit cu pumnii, picioarele, dar și cu bâte. Se lucrează încă la caz, urmează să dispunem toate măsurile legale”, a spus procurorul Marian Nițu de la Parchetul Olt.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți