Peste 300 de conducători auto, amendați pentru încălcarea regimului de viteză

Polițiștii rutieri, dar și cei cu atribuții pe linie rutieră, de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au desfășurat săptămâna trecută o acțiune de amploare pe drumurile publice din județ, al cărei scop a fost prevenirea evenimentelor rutiere ce s-ar putea produce pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum. În cele șapte zile, aproape 900 de autovehicule au fost controlate, peste 300 de șoferi fiind amendați pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Activitățile rutieriștilor s-au desfășurat conform Planului de Operațiuni al Forțelor Europene ale Poliției Rutiere (ROADPOL) și au fost coordonate de Direcția Rutieră a Poliției Române, iar în total au fost verificate 860 de autovehicule și aplicate 310 sancțiuni contravenționale, ca urmare a încălcării regimului de viteză, 73 dintre abateri fiind înregistrate cu aparatele radar de tip Trucam și 237 cu cele montate pe autospecialele de poliție.

Potrivit Alexandrei Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, 27 de conducători auto au fost înregistrați de aparatele de măsurare a vitezei în timp ce circulau cu viteze ce au depășit cu mai mult de 50 de kilometri pe oră limita maximă admisă pe sectorul de drum tranzitat, fapt pentru care le-a fost reținut permisul de conducere pentru 90 de zile și au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă, valoarea unui punct amendă fiind de 145 de lei.

„(…) Viteza, sub toate formele sale, constituie principala cauză de producere a evenimentelor rutiere cu urmări grave. Polițiștii olteni desfășoară în mod permanent astfel de acțiuni preventiv-reactive și vă recomandă să adaptați viteza la condițiile de drum și de trafic, să măriți atenția pe toată durata deplasării și să respectați regulile de circulație, pentru a ajunge cu bine la destinație”, este mesajul transmis conducătorilor auto de reprezentantul IPJ.

Cătălin FIRCOIU

Sursă foto: arhivă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<