2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Alte 18 infecții COVID-19 și un deces în Olt. 11 pacienți internați, pozitivi la retestare

- Advertisement -

Grupul de Comunicare Strategică a raportat din nou o creștere a cazurile de Coronavirul în județ. Sunt cu 18 infecții cu SARS-CoV-2 mai multe față de ziua anterioară, iar de la începutul pandemiei bilanțul total al acestora a ajuns la 1.168. Sunt în continuare și bolnavi ce au fost reconfirmați cu virusul chinezesc, iar Oltul figurează oficial pe lista deceselor cu un nou caz.

Sunt 11 pacienți internați în spitalele din municipiile Slatina și Caracal, unde se tratează infectații cu COVID-19, care erau deja pozitiv și în urma retestării au test același rezultat. Numărul acestora este distinct de cele 18 cazuri nou confirmate sâmbătă cu noul Coronavirus.

Cele 18 infecții noi cu Coronavirus sunt cu transmitere comunitară, anunță specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt. Din totalul de 1.168 de cazuri, sunt aproape 110 încă internați în spital, opt fiind la Secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă Slatina și Caracal. Mai sunt puțin peste o mie de persoane externate, dintre acestea 662 de persoane vindecate, 205 externate din spital la cerere și 137 care au refuzat internarea şi sunt izolate la domiciliu. Potrivit statisticilor specialiștilor în sănătate publică, în județ sunt şi 7.842 de olteni care s-au testat pentru depistarea noului Coronavirus.

Dintre cei 1.168 de olteni diagnosticați cu virusul SARS-CoV-2, în județ sunt înregistrate și 37 de decese în rândul acestora. Toate aveau însă și alte boli asociate, așa cum este și cazul unei persoane care a murit în ultimele 24 de ore. Este vorba despre o persoană de 57 de ani, din orașul Balș, care era internată la Spitalul Județean de Urgență Slatina din data de 11 august, a fost confirmată cu infecția COVID-19 ziua următoare, iar în cursul zilei de vineri a murit. Potrivit datelor transmise de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt, ca și cauze ale decesului au fost : stop cardio-respirator, infecție cu virusul SARS-CoV-2 și bronhopneumonie, ca și comorbiditate având scleroză multiplă în plăci.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți