10.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

Doi răniți în urma unui accident produs pe DJ 546

- Advertisement -

La doar câteva ore după accidentul mortal produs marți după-amiază în comuna Brebeni, în urma căruia și-a pierdut viața o femeie de 79 de ani, din localitate, care ar fi traversat strada neregulamentar și a fost lovită de un autoturism, un alt eveniment rutier s-a petrecut pe Drumul Județean 546, dar la intrarea în Brebeni dinspre municipiul Slatina. De data aceasta, două persoane au ajuns la spital în urma impactului dintre două mașini.

Vinovat de producerea accidentului este un tânăr de 23 de ani, care într-o curbă a intrat pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar.

„Polițiștii Biroului Rutier Slatina au stabilit faptul că un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 546, în afara localității Brebeni, într-o curbă la stânga ar fi pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Izvoarele. Șoferul de 23 de ani și un pasager din autoturismul său au fost transportați la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri medicale”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Tânărul de 19 ani a fost testat de polițiștii rutieri cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți