14.1 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

La Spineni și Tătulești se fac cursuri în online, timp de două săptămâni. S-a trecut la scenariul roșu

- Advertisement -

Pozitivarea mai multor angajați ai Centrului de Îngrijire și Asistență Spineni din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt cu infecția COVID-19, care stau în această comună, dar și într-o comună învecinată, Tătulești, a făcut ca în unitățile de învățământ din cele două localități să se treacă la scenariul roșu, în următoarele 14 zile cursurile desfășurându-se în online. Încă de luni, dar pentru o săptămână, anul școlar a început după scenariul 3 și la Școala Vădăstrița, aici un cadru didactic fiind confirmat cu virusul SARS-CoV-2.

Școlile gimnaziale din Alunișu, comuna Spineni, și Tătulești, unde învață nu mai puțin de 132 de copii atât la grădiniță, cât și la ciclul primar și gimnazial, sunt cele două unități școlare unde, de miercuri, cursurile se fac în online din cauza focarului de la Centrul Spineni.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Olt, în urma analizei de risc în cele două localități, ca urmare a depistării focarului COVID de la Centrul Spineni, rata de infectare cu virusul la mia de locuitori a crescut considerabil. Astfel, la Spineni aceasta este de 15,28 de persoane la o mie de locuitori, iar la Tătulești de 8,87 la 1.000 de locuitori.

„Direcția de Sănătate Publică a propus ca în Școlile Gimnaziale Spineni și Tătulești să- desfășoare activitatea didactică în următoarele două săptămâni, respectiv în perioada 16 – 29 septembrie, conform scenariului 3 sau roșu”, a declarat Victor Iacobescu, inspectorul școlar general al ISJ Olt.

În afara celor două școli, în județul Olt mai este o unitate de învățământ care a început anul școlar după scenariul roșu, respectiv Școala Gimnazială Vădăstrița. Aici în weekend a fost confirmată o profesoară cu noul Coronavirus.

„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat Hotărârea 31 din 14 septembrie 2020 cu privire la intrarea în scenariul 3 de funcționare a Școlii Gimnaziale Vădăstrița din comuna Vădăstrița, județul Olt, scenariu ce presupune participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități și lecții online. Măsura se aplică pe o perioadă de şapte zile. Decizia suspendării cursurilor a fost adoptată în urma confirmării, în data de 13 septembrie, a unui caz pozitiv din rândul cadrelor didactice”, se preciza într-un comunicat remis de Prefectura Olt la începutul săptămânii.

Sursa citată mai arată că, în urma anchetei epidemiologice efectuată de specialiştii DSP Olt, 20 de cadre didactice de la aceeaşi unitate de învăţământ au fost declarate contact direct al dascălului depistat cu COVID-19, în urma participării la ședința consiliului profesoral din data de 7 septembrie. În prezent, dascălii se află în izolare la domiciliu.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți