8.1 C
Slatina
marți,19 martie,2024

Ultimele Articole

Șofer reținut după ce a intrat cu mașina în autospeciala Poliției și a fugit

- Advertisement -

UPDATE: Bărbatul de 32 de ani a ajuns, joi după-amiaza, în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Corabia, care a dispus arestarea sa pentru 30 de zile. Decizia instanței de judecată nu este definitivă și poate fi contestată.

Știrea inițială: Un bărbat de 32 de ani, din comuna Rusănești, a fost reținut miercuri, pentru 24 de ore, după ce a lovit cu mașina în autospeciala de serviciu a Poliției și a fugit. Acesta se urcase la volanul autoturismului fără a avea permis auto, dar și într-o stare avansată de ebrietate.

Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că tânărul a lovit mașina polițiștilor și s-a făcut nevăzut în momentul în care a observat că aceștia îl trag e dreapta.

„În timp ce supravegheau traficul rutier, polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui bărbat care se deplasa pe strada Principală, din comuna Rusănești. La vederea polițiștilor, conducătorul auto a efectuat manevra de mers înapoi și a acroșat autospeciala de poliție, după care a fugit. În urma evenimentului au fost produse doar pagube materiale”, a spus reprezentantul IPJ.

Polițiștii au efectuat cercetări și în scurt timp au reușit să-l identifice pe cel bănuit că a comis evenimentul rutier, fiind vorba de un bărbat de 32 de ani, din comuna localitate. Olteanul a fost testat cu aparatul alcooltest și a rezultat o concentrație de 1,35 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, refuzând însă recoltarea de probe biolgice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de joi va fi prezentat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia cu propuneri legale. În cauză s-a deschis dosar, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți