0.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Bărbat din Sprâncenata, căutat de anchetatorii italieni, prins de polițiștii din Olt. Este cercetat penal pentru exploatarea prostituției

- Advertisement -

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Sprâncenata, acuzat de infracțiunea de exploatare a prostituției și căutat de autoritățile judiciare din Italia, a fost găsit sâmbătă, de polițiștii olteni, în localitatea de domiciliu. Olteanul, care era urmărit internațional, a fost reținut și în cursul zilei de duminică pe numele său s-a emis mandat de arestare preventivă în vederea extrădării.

Polițiștii de Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Postului de Poliție Sprâncenata, au pus în executare mandatul european de arestare, emis de autoritățile judiciare din Italia, pe numele bărbatului din Sprâncenata.

„Persoana în cauză este bănuită că în primăvara anului 2020, împreună cu un grup de persoane, ar fi săvârșit infracțiunea de exploatare a prostituției”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Polițiștii de investigații criminale l-au prezentat sâmbătă pe urmăritul internațional procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fiind reținut pentru 24 ore. Ulterior, magistrații Curții de Apel Craiova a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 15 zile , urmând ca în această perioadă să fie preluat de autoritățile italiene.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți