3.1 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii olteni cercetează penal o persoană pentru coruperea alegătorilor

- Advertisement -

Mai multe incidente electorale au avut loc în orașul Drăgănești Olt și în municipiul Caracal. În urma unuia dintre ele, polițiștii olteni au deschis dosar penal.

O femeie 49 de ani a sesizat în ziua alegerilor locale polițiștii din orașul Drăgănești Olt despre faptul că o persoană ar oferi bani unor cetățeni în scop electoral. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor.

Tot la Drăgănești Olt, un membru al unei secții de votare, însoțitor al urnei mobile a fost amendat.

„IPJ Olt a fost sesizat prin apelul de urgență 112 despre faptul că o femeie de 36 de ani, din orașul Drăgănești Olt, ar fi votat la urna mobilă cu o copie de pe cartea de identitate. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au sancționat contravențional un membru al secției de votare, însoțitor al urnei de vot mobilă, pentru nerespectarea prevederilor Legii 115 din 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.▫️

Președintele unei secții de votare din municipiul Caracal a fost informat de un cetățean despre faptul că în apropierea unei secții de votare, în curtea unui cetățean, se află un panou pe care sunt încă afișe electorale. În urma celor constatate, oamenii legii au dat o nouă amendă.

La fața locului a fost direcționat un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt care a constatat că aspectele semnalate se confirmă.

„Panoul a fost îndepărtat, iar persoana a fost sancționată contravențional de către jandarmii olteni, pentru încălcarea prevederilor Legii 115 din 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale”, a mai spus reprezentantul IPJ.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți