17.6 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Salariaţi de la Spitalele Caracal şi Corabia, dar şi un poliţist, printre noii olteni confirmaţi cu COVID-19. Sunt infectaţi şi doi elevi

- Advertisement -

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt au anunţat că majoritatea dintre cele 27 de infecţii Coronavirus raportate în ultimele 24 de ore, bilanțul total al acestora de la începutul pandemiei ajungând la 2.007, sunt în instituții sanitare şi publice, dar și în unități de învățământ. Printre noii olteni se numără nouă salariaţi de la Spitalul Județean de Urgență Slatina, un angajat de la Spitalul Orăşenesc Corabia şi un polițist al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Omul legii este unul dintre ofiţerii aflaţi la comanda Poliţiei, respectiv comisarul şef Adrian Gabriel Mladin, adjunctul instituţiei pe linie de investigaţii criminale şi economice.

Totodată, au mai fost comunicate îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 în rândul elevilor, unul de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina şi unul de la Şcoala Gimnazială nr. 7 Caracal. Din cele 27 de infecţii COVID-19, câte au fost comunicate în ultima zi, 14 sunt cu transmitere comunitară.

Iar din totalul de 2.007 persoane din Olt diagnosticate cu Coronavirus, de la începutul pandemiei, 114 dintre acestea sunt internate la spital, 14 fiind pe Secţiile Anestezie şi Terapie Intensivă Slatina şi Caracal. Totodată, aproximativ 1.850 de olteni au fost externaţi, 1.002 fiind vindecați, în jur de 580 care s-au externat la cerere și aproximativ 270 care au refuzat internarea și au intrat în izolare la domiciliu. Din cauza bolii au murit până acum și 67 de persoane din județ, toate acestea având comorbidităţi.

Potrivit statisticilor DSP, sunt şi 10.292 de olteni care s-au testat pentru depistarea noului Coronavirus.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți