Doi bărbați care transportau ilegal material lemnos, cu două autoutilitare, au fost amendați zilele trecute de polițiștii Secției de Poliție Rurală Osica de Sus, care au acționat pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic.
Conducătorii auto au fost opriți în trafic în zona comunei Osica de Sus, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că există discordanțe între datele înscrise în avizele de însoțire și locația în care a fost transportat materialul lemnos.
Ambii bărbați au fost sancționați contravenţional, pentru încălcarea prevederilor Legii 171 din 2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, cu amenzi în valoare de 1.000 de lei fiecare.
De asemenea, oamenii legii au confiscat cei peste șapte metri cubi de lemne transportați ilegal, aceștia fiind predați Ocolului Silvic Caracal.
Cătălin FIRCOIU