9.6 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Șase decese și 56 de infecții noi cu virusul SARS-CoV-2 în Olt, raportate în 24 de ore

- Advertisement -

Noile cazuri de Coronavirus au fost raportate joi de Grupul de Comunicare Strategică, iar în Olt, în ultima zi, numărul acestora a fost cu 56 mai multe față de ziua anterioară. Datele oficiale arată că în județ am ajuns la un bilanț total de 2.102. infecții COVID-19, de la începutul pandemiei. Continuăm să avem și bolnavi retestați pozitiv la SARS-CoV-2, iar județul Olt apare și pe lista deceselor. Înregistrăm un record al acestora, autoritățile anunțând nu mai puțin de șase persoane care au murit din cauza virusului.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, distinct de cele 2.102 cazuri nou confirmate, în urma retestării pacienților, care erau deja pozitivi și internați în spitalele din municipiile Slatina și Caracal, unde sunt tratați cei diagnosticați cu COVID-19, sunt 18 persoane din județ ce au fost reconfirmate pozitiv la această boală.

Dintre cele 2.102 persoane confirmate cu Coronavirus, în județ sunt 73 care au încetat din viață, de la începutul pandemiei, însă toate acestea, pe lângă infecția cu virusul SARS-CoV-2, aveau și boli asociate. Șase dintre ele au fost anunțate joi, pentru Olt fiind înregistrat un record, patru dintre decese fiind la Spitalul Județean de Urgență Slatina și două la Spitalul Municipal Caracal, unitatea medicală suport COVID-19 din județ.

Un polițist și doi dascăli, printre oltenii confirmați

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt spun că din cele 56 de cazuri noi comunicate joi, 53 au fost cu transmitere comunitară, ceilalți trei olteni infectați cu Coronavirus fiind un polițist și două cadre didactice.

Iar totalul de 2.102 persoane din Olt confirmate cu virusul SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei, 135 sunt internate în continuare în spital, 20 fiind pe Secţiile Anestezie şi Terapie Intensivă Slatina şi Caracal. De asemenea, puțin peste 1.900 olteni au fost externaţi, 1.037 fiind vindecați, puțin peste 590 care s-au externat la cerere și aproximativ 280 care au refuzat internarea și au intrat în izolare la domiciliu. Potrivit cifrelor DSP, sunt şi 10.457 de persoane din județ care s-au testat pentru depistarea infecției COVID-19.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți