Record de infecții COVID-19 în Olt, raportate în ultimele 24 de ore. 64 de cazuri, însă au fost anunțate și cinci decese

Numărul oltenilor care sunt diagnosticați cu virusul SARS-CoV-2 crește de la la o zi la alta. Potrivit cifrelor oficiale raportate sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică, alte 64 de infecții noi COVID-19 au fost înregistrate în Olt, în ultima zi, iar bilanțul total al cazurilor, de la începutul pandemiei, a ajuns la 2.204. Este un record al îmbolnăvirilor înregistrate într-o singură zi, iar în afară de acestea în județ avem și alte cinci decese.

Pe lângă aceste îmbolnăviri cu noul Coronavirus, continuăm să avem și bolnavi internați în spitalele din municipiile Slatina și Caracal, unde sunt tratați cei confirmați cu Coronavirus, care sunt retestați pozitiv la virus. Distinct de cele 64 de cazuri nou confirmate în județ, în urma retestării pacienților care erau pozitivi, sunt opt persoane ce au fost reconfirmate pozitiv.

Din totalul celor 2.204 de persoane din Olt infectate cu virusul SARS-CoV-2, sunt 79 care au încetat din viață, de la începutul pandemiei, însă, pe lângă această boală, toate aveau și alte probleme de sănătate grave. Ultimele cinci decese au fost înregistrate la Spitalul Județean de Urgență Slatina, Spitalul Municipal Caracal, unitatea medicală suport COVID-19 din județul Olt, dar și la un spital din județul Timiș, autoritățile centrale raportându-le sâmbătă.  

Cătălin FIRCOIU

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<