22.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Anexe gospodărești și acoperișul unei case, distruse în urma unui incendiu puternic la Voineasa

- Advertisement -

Două anexe gospodărești, dar și acoperișul unei locuințe, au fost distruse în urma unui incendiu devastator izbucnit sâmbătă după-amiază în satul Racovița al comunei Voineasa. Mai întâi, flăcările au cuprins anexele, acestea propagându-se apoi și la acoperiș. O improvizație la instalația electrică a făcut ca totul să se facă scrum, spun pompierii.

Pompierii Gărzii Balș și Gărzii Osica de Sus, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, au fost salvatorii care au intervenit pentru a stinge focul.

Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, a declarat că în momentul sosirii primelor echipaje, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, dezvoltarea rapidă a focului fiind favorizată de lemnele depozitate într-una dintre anexe. Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat mai bine de patru ore.

„Au ars o anexă gospodărească, folosită ca bucătărie, cu suprafața de aproximativ 35 de metri pătrați, în care se aflau electrocasnice, mobilier și obiecte de uz gospodăresc; o anexă, de aproximativ 15 metri pătrați, în care se aflau circa cinci metri cubi de lemne de foc și acoperișul locuinței pe o suprafață de 70 de metri pătrați”, a spus reprezentantul ISU.

În urma cercetărilor, pompierii au stabilit ca și cauză probabilă a izbucnirii incendiului un scurtcircuit produs la un cablu electric defect sau cu improvizații.

Salvatorii olteni reamintesc cetățenilor principalele măsuri de prevenire a incendiilor produse din cauza instalațiilor electrice defecte, improvizate sau suprasolicitate: nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele și dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau improvizaţii; nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat; nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți